Micul mare erou – Capitolul 29

Micul mare erou – Capitolul 28
noiembrie 22, 2018
Micul mare erou – Capitolul 30
noiembrie 22, 2018

Micul mare erou – Capitolul 29

Auzind cuvântul care o înfiora cel mai tare, Adela fuge speriată neștiind încotro merge. După ceva timp, alergând, își dă seama că a ajuns pe o alee întunecată. Fata se oprește brusc și vede în fața ei trei poteci. Nehotărâtă, o ia tot în față. Acolo vede o căsuță mică, abandonată. Curioasă să vadă ce e în casă, intră și vede o mulțime de pânze de păianjen și o masă cu arme. Pe o armă era inscripționat numele tatălui ei și într-un colț al camerei observă o scrisoare prăfuită. Aplecându-se să ia scrisoarea, se sparge geamul, iar ea iese din casa fugind, uitând de scrisoare. Mergând către casă, vede în umbră o silueta. Se apropie de ea crezând că e Rareș.

– Rareș, tu ești?

– Da…

– M-ai urmărit tot timpul acesta?

– Nu, e doar o coincidență.

– OK…

– Ai vrea să te conduc până acasă?

– Da, mi-ar face plăcere.

Curtea din fața casei este spațioasă, pe lângă gard sunt sădiți trandafiri, iar sub nucul bătrân se află o masă din lemn cu scaune din trestie, făcută de Rareș, căruia îi place să confecționeze tot felul de obiecte artizanale. Adesea vin la ei în vizită unchiul Vasile și mătușa Irina, care admiră frumoasa curte și plantele bine îngrijite din grădină.

În acestă familie trăiesc în armonie Sura – pisica și Alfi – câinele, iar papagalii –Paco și Coco înveselesc atmosfera din familie cu ciripitul lor.

Mergând împreună spre casă, aud zgomote ciudate și au impresia că sunt urmăriți. Ajunși la casa Adelei, Toto o întâmpină pe fată. Ea, obosită, merge la culcare. La miez de noapte, visează că e în camera cu arme și citește scrisoarea pe jumătate. Dimineața, trezindu-se curioasă să afle ce scrie în continuare, merge pe ascuns în casa abandonată. Ajunsă acolo, grăbită să citească scrisoarea, se taie într-un ciob. Însângerată, citește scrisoarea. În aceasta scria că tatăl ei e plecat în război. Cu ochii în lacrimi, dezamăgită de această veste, pleacă acasă. Când ajunge, mama ei o întreabă:

– De ce plângi?

– Cum să nu plâng, dacă tata mi-a ascuns faptul că e plecat în război?

– Cum ai aflat?

– Am găsit o scrisoare. E adevărat?

– Da, e adevărat.

– De ce mi-ați ascuns asta?

– Nu am vrut să te supărăm.

Adela fuge plângând în camera ei. Ajunsă în cameră, încuie ușa și se trântește în pat. Ea își face tot felul de iluzii cum că tatăl ei ar putea fi rănit sau chiar decedat. Se calmează și se duce la calculare. În dimineața următoare, Adela vrea să fie singură, așa că se duce în pădure la locul ei preferat, ca să se descarce citind. După câteva ore, ea se duce înapoi acasă. Când ajunge acasă, o vede pe mama ei plângând:

– De ce plângi, mamă?

– Am primit o veste rea.

– Ce s-a întâmplat?

– Să nu te îngrijorezi!

– Bine, spune!

– Tatăl tău a avut un accident în război.

– Cât de grav e? a întrebat-o Adela cu ochii în lacrimi.

– Nu mi-au dat prea multe informații, știu doar că e la spital.

– O să fie totul bine?

– Sigur, draga mea!

În următoarea zi, Adela și mama ei merg să îl viziteze. Ele află că peste două săptămâni totul va reveni la normal.

În drumul de întoarcere spre casă, Adela doreşte să se plimbe pe un bulevard pe unde obişnuia să se plimbe cu căţelul ei, iar mama ei ajunge acasă singură. Rareş, aflând aceasta, doreşte sa-i iasă în întâmpinare. Merge vreme de vreo jumătate de oră, dar nu dă de Adela niciunde. O strigă, dar nu primește niciun răspuns.

Speriat, Rareș începe să o caute pe Adela. Acesta o caută prin livadă, dar nu o găsește, așa că merge în locul lor din pădure, dar nici acolo nu o găsește. El se gândește să o caute prin oraș.

Rareș o vede pe Bulevardul Castanilor, era alături de Toto.

– Adela, ce faci aici? o întrebă uimit.

– M-am pierdut, fugeam după Toto.

– Oh, hai să plecăm de aici!

Aceștia pleacă spre livadă, dar pe drum se pierd pe o stradă îngustă, unde era o placardă pe care scria cu litere mari „RĂZBOI” și, nu departe, scria foarte mic „se apropie”. Copiii, fiind ușor speriați, încearcă să scape din acel loc. Dar, dintr-odată, doi soldați vin acolo, auzindu-le strigătele disperate de ajutor. Aceștia încearcă să-i calmeze și le explică că placarda e foarte veche.

– Copii, data viitoare, aveți grijă pe unde mergeți, le spune soldații, iar apoi îi ajută să se întoarcă acasă.

După o oră, aceștia ajung acasă. Doamna Baciu, îngrijorată, le spune copiilor să meargă la somn, iar Rareș rămâne o noapte în casa Adelei. Fericiți, aceștia merg la somn cu gânduri la următoarea zi.

Război, război, război… ecoul cuvântului dulce amar ce o bântuia zi și noapte. Adela fugea pe cărările codrului, pașii ei fiind într-o armonie perfectă cu frunzele care se zdrobeau sub picioarele ei și cu ciripitul păsărelelor, dar, dintr-odată, se opri. Încerca să distingă un sunet… și, când a găsit sursa sunetului, a fost terifiată. Erau pașii soldaților care se alăturau rapsodiei codrului. În graba de a găsi un loc sigur, nu observă o rădăcină din drumul ei și se împiedică de ea. Dându-și seama că s-a lovit la aceeași gleznă cu ceva timp în urmă, își aminti de Rareș și, cu chiu și vai, se urcă în cel mai înalt copac pe care îl găsi. Încercă să diminueze sunetul de durere, în timp ce soldații de sub ea patrulau. Fata știa că o singură frunză care cădea în gol putea fi fatală. Dar nu frunza a fost de vină, ci bățul a demascat-o. Soldatul care a observat bățul, din fericire, a fost distras de către colonel:

– Mișcă-ți fizicul, soldat! Hai, hai, hai! Stâng, drept, stâng, drept!

Adela tremura încontinuu.

– Da, domnule!

O ultimă privire a soldatului și toată unitatea a început să se miște din nou. La sfârșitul plutonului, Adela a văzut o siglă cu un nume cunoscut „Ra… Ru… Rar…”. Cu durere și cu lacrimi în ochi, își dădu seama că scrie: „Rareș”. Fără să ezite, fata sări din copac, uitând de gleznă și căzu la pământ.

Hotărând că îi trebuie resurse pentru supraviețuire, decide să se infiltreze în cantina socială. Șchiopătând, intră în depozitul cantinei și găsește o cutie prăfuită, în care găsește: o trusă medicală cu bandaje și alifii, conserve cu mâncare și o canistră cu apă. Dând să iasă, se întâlnește cu un om vârstnic:

– Bu… bu… bună ziua!

– Sal’tare, fetițo!

Întinzând mâna, bătrânul spune:

– Winston.

– Eu sunt Adela. Sunteți englez? Winston e un nume englezesc, nu?

– Da, fetițo.

– Sunteți în război cu noi?

Ezitând, acesta spuse:

– Nu, nu, sigur că nu.

Ceva părea suspicios. Toată noaptea, Adela se gândi la bătrânelul acela suspicios. Apoi își aminti și de Rareș. Îl văzu pe Winston cum dormea, deoarece el a insistat să o acompanieze. Adela stătea ca pe ace. În dimineața următoare, se trezește lângă inscripții englezești. Cu frică în suflet, se ridică și își dă seama că e în baza adversă, cea a englezilor.

Winston intră, o vede și, fără să stea prea mult pe gânduri, fuge spre ea și o ia în brațe. Aceasta încearcă să scape, zbătându-se, dar, din păcate, e în zadar. Adela este dusă pe câmpul de luptă, în care este surzită de către focurile de armă. Aceasta își dă seama că nu este nimic mai mult decât o ofrandă pentru români. Atunci își amintește de ziarul în care scria că românii îl au pe colonelul englez Graham. Şi se trezeşte brusc… Uau, a fost un vis lung şi plin de aventuri… ce uşurare!

După vreo 15 ani…

Din mulțimea românilor, se aude un strigăt, iar Adela vede un om. Prima oară, aceasta a crezut că este nebun, deoarece fugea ca un nebun, fluturându-și mâinile încontinuu și strigând: „Libertateeee”. Nu după mult timp, Adela își dă seama că nu s-a înșelat atunci când a văzut acel nume „Rareș” pe siglă. În lacrimi, ea fuge în pădure, unde își petrece următoarele zile și nopți. Într-una dintre aceste zile s-a întâlnit cu Rareș.

Peste trei luni, războiul dintre Periferia De Sud și Periferia De Nord s-a agravat. Părinții celor doi le interzic să se mai vadă, iar fata se mută în Sud, iar băiatul în Nord. Rareș, pentru a păstra legătura cu Adela, s-a transformat în câine, pentru a nu fi găsit de părinții lui. Ceea ce nu știa nimeni era că Rareș a fost întotdeauna Toto, cățelușul Adelei.

Aceștia se întâlneau în fiecare zi după apusul soarelui ca să nu fie descoperiți. Adela nu știa că Rareș este Toto. După câteva zile, aceasta își dă seama că ceva e în neregulă cu Toto, așa că, într-o seară, după despărțire, s-a decis să îl urmărească. Ea l-a urmat până la ieșirea din Periferia de Sud, unde îl vede pe câine transformându-se în Rareș. Este uimită și, fără să se gândească, îl strigă pe băiat:

– RAREȘ?! Tu ești? De ce nu mi-ai zis până acum despre asta?

– Pentru că… Știi că părinții noștri nu ne lasă să ne vedem, așa că am găsit o cale pentru a fi mai aproape de tine!

– Cu toate astea, trebuia să îmi spui, știi că aș fi fost de acord. Cum ai putut să mă minți?

– Îmi pare rău, am fost egoist gândindu-mă doar la ce simt eu. TE IUBESC!

– Și eu te iubesc și țin la tine enorm, dar mă simt puțin rănită de faptul că nu mi-ai spus.

– Îmi pare rău, îmi cer scuze pentru ce am făcut până acum! Mi-aș dori să fim mai mult decât prieteni.

– Și eu îmi doresc asta de un timp, dar trebuie să îmi promiți că nu vor mai exista secrete între noi.

– În regulă, îți promit!

Cei doi și-au promis să țină secretă relația lor față de părinți, știind că aceștia nu vor fi de acord. Ei au continuat să se vadă, crezând că nimeni și nimic nu îi va despărți, până când, într-o zi, părinții lui Rareș încep să se gândească de ce copilul lor lipsește de acasă și se decid să îl urmărească.

În acea seară, pentru Rareș totul părea normal, așa că pleacă către locul lor de întâlnire. Părinții, urmărindu-l, îl văd că se întâlnește cu Adela și, ieșind din ascunzătoarea lor, spun:

– RAREȘ!!! Ți-am spus să nu te întâlnești cu Adela! Cum ți-ai permis să încalci cuvântul nostru? Mergem acasă acum!

– Dar nu e corect! O iubesc!

Ajungând acasă, Rareș începe să se certe cu părinții lui, iar ei, netolerându-i comportamentul, îl pedepsesc.

După câteva săptămâni de pedeapsă, vin în vizită niște prieteni de familie, împreună cu fiica lor, Casandra. O fata frumoasă de șaisprezece ani, cu părul șaten și ochii albaștri asemenea oceanului, cu talie de viespe. Aceasta avea sentimente pentru Rareș, însă el nu se putea gândi decât la Adela, văzând-o pe Casandra doar ca pe o veche prietenă.

Casandra, văzându-l supărat, îl întreabă care este problema. El îi povestește de cele întâmplate cu Adela și că încă o iubește. Fata, auzind povestea, începe să îi poarte ură  Adelei.

A doua zi, Casandra merge la Adela și încep să poarte o discuție aprinsă:

– Bună! Eu sunt Casandra, o veche prietena a lui Rareș.

– Hei, eu sunt Adela! De unde ai știut să vii la mine? Ți-a spus Rareș?

– Da, mereu vorbește despre tine!

– Serios?

– Da, dar am venit să îți spun să nu te mai apropii de Rareș, pentru că este al meu și nimic nu ne va despărți!

– Ești sigură? Mie de ce nu mi-a spus nimic?

– Da, de ce crezi ca nu mai vorbește cu tine? Cum ți-am zis, nu te mai apropia de el, și îți va fi bine!

Apoi, Casandra pleacă, iar Adela rămâne confuză.

Fata, văzând că Rareș încă are sentimente pentru Adela, fiind fiica unor vrăjitori, a găsit vechea carte de vrăji a stră-străbunicii ei și se hotărăște să îl vrăjească pe băiat, făcându-l să o iubească.

Casi pune poțiunea într-un ceai și i-l duce lui Rareș. Acesta bea, iar poțiunea își face efectul, făcându-l pe băiat să fie nebun după fată.

A doua zi, Rareș se întâlnește cu Adela și îi spune că este cea mai rea persoană și că nu a iubit-o niciodată, doar a folosit-o pentru că era bogată. Aceasta, auzind cele spuse, fuge acasă plângând și se izolează în cameră.

Peste o săptămână, Rareș o cere pe Casandra în căsătorie, iar aceasta acceptă cu lacrimi de bucurie în ochi și deja începe să se gândească la cum va arăta totul. Aceștia au planificat nunta peste câteva zile. Au invitat pe toată lumea, mai ales pe: domnul și doamna Baciu, adică părinții Adelei, pe frații săi: Vladimir, Caterina, Zoe și Ștefan și pe bunicii lui: Vasile și Elisabeta Ifrim, doamna Irina. Părinții Adelei au obligat-o să meargă, iar aceasta cu greu a acceptat să meargă.

A venit ziua nunții, invitații s-au adunat, iar printre aceștia era și Adela. Aceasta l-a văzut pe Rareș și a fugit spre el ca să-i vorbească, dar fata, negăsindu-și cuvintele, se blochează și, neștiind ce să facă, îl sărută. Vraja dispare, iar Rareș înțelege că a fost vrăjit de Casandra și, vrând să se răzbune pe Casi, o părăsește la altar, căsătorindu-se cu Adela. De furie, Casandra dispare în fum, iar nimeni nu mai știe nimic de ea.